Rezistența la antimicrobiene și factorii de patogenitate ai tulpinilor clinice de Staphylococcus spp.

Abstract

Introducere. Tulpinile de Staphylococcus spp. izolate din secțiile de terapie intensivă și din hemocultură sunt din ce în ce mai rezistente la un număr mare de agenți antimicrobieni. În mod inevitabil, acest fenomen a dus la ineficiența mai multor antimicrobiene, ceea ce pune viața pacienților în pericol. S. aureus este agentul patogen care trezește cele mai mari îngrijorări din cauza virulenței intrinseci, a capacității de a provoca o gamă variată de infecții și de a se adapta la diferite condiții de mediu. Mortalitatea prin bacteriemie cu S. aureus este în jur de 20–40%, în ciuda disponibilității antimicrobienelor eficiente. Persistenţa microorganis-melor este determinată de multipli factori care inactivează  mecanismele  antimicrobiene ale sistemului imun. De aceea, este binevenită studierea factorilor de patogenitate ai microorganismelor, de a căror manifestare  depinde rata de eliminare a acestora din focar și prognosticul bolii.

Scop. Evaluarea rezistenței la antimicrobiene și a factorilor de patogenitate ai tulpinilor clinice de Staphylococcus spp.

Material și metode. Studiul a fost efectuat pe 102 tulpini de Staphylococcus spp. izolate din infecții invazive în culturi pure și ulterior identificate prin metode microbiologice clasice și sistemul Vitek2 Compact (BioMerieux). Testarea sensibilității la antimicrobiene și a capacității de formare a biofilmului a fost efectuată cu ajutorul  metodei discdifuzimetrică Kirby-Bauer și, respectiv, a testului cantitativ de aderență. Activitatea antilizozim a fost  determinată  după metoda descrisă de Gordina E. şi coaut, iar activitatea antcomplementară – după metoda descrisă de Bukharin O. şi coaut.

Rezultate. 74 (72,5%) de tulpini de Staphylococcus spp. izolate din infecțiile invazive au fost polirezistente la antibiotice, 41 (40,2%) – meticilin rezistente (MRS), 19 (15,8%) – pozitive prin testul D, iar 76 (75,5%) au produs biofilme. Tulpinile de stafilococi au prezentat sensibilitate mai înaltă la vancomicină (100%) și la linezolid (90,6%). Rată mai mare de rezistență inductibilă la clindamicină a fost observată printre tulpinile MRS, în comparație cu cele sensibile la meticilină. Similar, rate mai mari de polirezistență și rezistență la meticilină au fost înregistrate printre tulpinile producătoare de biofilm, în comparație cu tulpinile care nu produc  biofilm. Activitatea antilizozim și anticomplementară a fost pusă în evidență la 83,3% dintre tulpini și la 69,6%, respectiv.

Concluzii. Pentru un management eficient al infecţiilor provocate de stafilococi este important de a include  în diagnosticul de laborator de rutină testul D pentru detectarea rezistenței inductibile la clindamicină. Vancomicina şi linezolidul pot fi indicate în tratamentul empiric al infecţiilor severe cauzate de Staphylococcus spp. Cunoaşterea factorilor de persistență a Staphylococcus spp va permite utilizarea lor în calitate de ţintă de atac la selectarea preparatelor antimicrobiene.