Organizărea structural-funcțională a comunităților de rozătoare mici – vectori ai zoonozelor

Abstract

Introducere. Ecosistemelor naturale le revine un rol esențial în susținerea vieții și în asigurarea surselor de hrană. Modificarea lor intensifică procesul de răspândire a epidemiilor, de aceea conservarea lor este esențială pentru protejarea sănătății umane. Rabia, leptospiroza, antraxul, SARS, MERS, HIV, Ebola,  Covidul  și alte încă 200 de boli zoonotice sunt înregistrate de OMS. Un rol important în transmiterea agenților patogeni ai acestor infecții au rozătoarele mici, cauzând izbucnirea epidemiilor. Întrucât aceste vietăți se caracterizează printr-o prolificitate destul de înaltă, o importanță primordială are elaborarea pronosticurilor efectivului lor. Apodemus sylvaticus, A. uralensis, Microtus arvalis, Mus spicilegus, A. flavicollis sunt speciile dominante de rozătoare mici care pot afecta puternic sănătatea umană.

Scopul. Elucidarea structurii comunităților de rozătoare mici și a strategiilor lor adaptive în contextul diminuării efectivului lor.

Material și metode. Pentru efectuarea cercetărilor s-au selectat terenurile de probă în diferite biotopuri, determinându-se componenţa specifică şi abundenţa rozătoarelor mici  aplicând metode de apreciere relativă a efectivului numeric.

Rezultate. Organizarea structural-funcţională a comunităţilor de rozătoare mici este influențată de condiţiile climatice, dar și de intervențiile antropice. Abundenţa relativă a speciei A. sylvaticus în luna aprilie era de 100%, subadulţii reprezintau 50%, iar femelele – 66,7%. Densitatea acestei specii constituie patru  indivizi la hectar. În aceasta perioadă, în agrocenoză se semnalează o densitate foarte joasă, de  0,6–2 % a rozătoarelor. La începutul verii au fost capturate speciile A. sylvaticus, cu o densitate de doi indivizi la hectar, A. uralensis (0,7 ind/ha), Mus spicilegus (1,33 ind./ha), M. arvalis (0,7 ind./ha). Pe câmpurile cu lucernă densitatea speciei M. arvalis este de 11-12 colonii la hectar. Toamna, densitatea rozătoarelor a crescut de 16 ori, comparativ cu perioada de vară. Au fost înregistrate speciile A. sylvaticus, A. uralensis, A. flavicollis, M. arvalis, C .migratorius şi M. spicilegus cu densitatea de 61,3, 12, 2, 38, 2,7 şi 1,3 ind./ha, respectiv. Una din strategiile adaptive ale speciei M. arvalis este dezvoltarea eterogenă a indivizilor din diferite generaţii, ceea ce reduce capacităţile reproductive ale populaţiei. În anii secetoşi, grupările elementare  la specia A.sylvaticus alcătuiesc baza populaţiei, formând o distribuţie mozaicală, iar în condiţii optime structura speciei este pulsatilă. Combaterea rozătoarelor variază în funcție de efectivul lor. În câmp se utilizează momeala sub formă de boabe tratate cu rodenticid (bromacol, ratidion, endrin, clorfacion etc.), mai frecvent cu anticoagulanții. Momeala se utilizează, de regulă, toamna târziu, în perioada de iarnă, când lipsește stratul de zăpadă, și primăvara devreme.

Concluzii. Modificarea mediului natural și declinul biodiversității rozătoarelor mici reprezintă factori ce facilitează răspândirea bolilor infecțioase de către acestea. Toamna, densitatea rozătoarelor a crescut de 16 ori comparativ cu vara, la fel și diversitatea lor.

Notă. Rezumatul a fost elaborat în cadrul proiectului Program de Stat 20.80009.7007.02.